Magazinul meu de vise
Am luat zilele trecute proaspătul album al lui Ştefan Iordache - Magazinul meu de vise.
Îl cunoşteam pe cântăreţul Ştefan Iordache şi din Să-mi cânţi cobzar şi din Lume, lume şi din duetele cu Monica Anghel sau Sanda Ladoşi.
Îmi aduceam aminte şi de nişte întâmplări petrecute pe la orele târzii ale unei dimineţi petrecute cu muzica lui Iordache şi Dinică şi altora ca ei.
Nimic din tot ce mă aşteptam să fie nu lipseşte din Magazinul maestrului.
Bun gust, rafinament, calitate şi un parfum plăcut de toamnă târzie şi călduţă cu miros de gutui şi vin vechi alături de câţiva prieteni dragi.
Preferata mea, este cea care dă numele albumului şi în care actorul îşi ia rămas bun de la toţi clienţii magazinului său, de la spectatorii săi. Gata cu visele lui Ştefan Iordache, de acum nu se mai vând.
0 comments:
Trimiteți un comentariu