3 noiembrie aftermatch
Plimbându-mă eu sâmbăta trecută prin oraş la un moment dat îmi aduc aminte. Era 3 noiembrie.
Dar oare de ce m-au trăznit pe mine amintirile aşa dintr-o dată? Tocmai dădeam colţul (!) ocolind ditamai băltoaca rămasă de la şanţul incomplet astupat acum 3 săptămâni şi mă îndreptam frumos, ocolind grămada de nisip + pietriş, rămasă după astuparea incompletă a şanţului de mai sus şi cu ochii în 16 atent să nu cumva să mă fac de râsul curcilor printr-o aterizare în noroiul prezent din abundenţă pe prea-minunatul trotuar ce duce către casa mea, când hop ce-mi iese în cale?
Ditamai mastodontul de camion/basculantă/megatruck cu însemnele SSB şi cu băieţii veselii cu însemnele SSB, încărcat plin ochi cu televizoare d-alea vechi (în carcasele lor de lemn), monitoare gălbejite şi vreo 2 frigidere triste într-un colţ. Ahaaa şi mă loveşte amintirea!
Acum nu ştiu ce să zic, că eu m-am mai plimbat prin cartier vreo juma' de oră după aia, dar ori băieţii aia luaseră chiar tot, ori românu' nostru nu renunţase la nimic şi SSB se plimba cu camionul numa-numa le-o face poftă?
Oricum, se pare că Monitorul a aflat ceva.
O fi mult, o fi puţin?
0 comments:
Trimiteți un comentariu