Ce vă ziceam eu pe la sfârşitul anului trecut?
Povestea este simplă.
Dar, ca să nu plictisesc.
Seară de decembrie ideală pentru petrecerea de sfârşit de an organizată de firmă la care lucrez. Lume multă, voioşie, am mai trecut un an, fericire, muzică, mâncare, băutură, dans samd.
Orele trec, plecăm acasă.
Descui uşa, ok. Întru în casă, ok. Aprind lumina pe hol, hmmm ciudat. Întru în sufragerie, dezastru. Primă impresie, au venit hoţii. A două impresie, au plecat hoţii.
Dial 112, funcţionează!
Restul e poveste, de nespus copiilor sau nepoţilor.
A venit poliţia, criminalistica s-au făcut poze, ni s-au luat amprente, am dat declaraţii, am schimbat numere de telefon.
cu aceeaşi ocazie mi-am luat şi la revedere de la bunurile furate, sfatul poliţiştilor (foarte de treabă, de altfel) fiind să nu ne facem speranţe deşarte.
Am sperat că asigurarea pe care o aveam să includă şi cazurile de genul ăsta. Ghinion, nu!
Paguba în sine nu a fost (exagerat de) mare. În proporţie de 95% din ce ne fusese furat am înlocuit în mai puţin de o săptămână.
Acum, calculatorul are mai multă memorie, hardul este mai mare, placă video este mai bună. Aparatul foto are mai mulţi pixeli iar cardul de memorie este dublu :). Avem acum un telefon care spre deosebire de cel furat chiar funcţionează :D
Moşul i-a adus soţiei mele bijuterii mai frumoase decât cele dispărute.
Singurul lucru irecuperabil este hard-ul pe care aveam cam toată viaţă fiicei mele în filme şi poze. Cei aproape 40 GB de amintiri nu aveau back-up decât în proporţie de maxim 15-20%.
Doar pentru atât nenorociţilor care ne-au făcut asta (ştiu că nu vor citi în vecii vecilor rândurile astea) le propun să nu care cumva să se lase prinşi şi eu să aflu despre ei. Nu sunt răzbunător de felul meu, dar un ochi tot aş scoate şi o mână şi-un picior tot aş rupe cu această ocazie....
PS: Acest text stă în draft de mai bine de 2 săptămâni şi încă nu sunt convins că trebuia să-l scriu. Sau să-l public.
Postări
