Waven's world

Niciodată n-am ştiut de unde vine legătura asta dintre ploaie şi hippie, dintre ploaie şi libertate, dintre ploaie şi frumuseţe. Cert este că Woodstock-ul, de exemplu, n-ar fi avut (acelaşi) farmec fără ploaia care a căzut atunci. Dar am simţit-o întotdeauna ca pe ceva aparte.

Astăzi, în România plouă. O ploaie aşteptată o vară întreagă de o naţiune întreagă. Plouă mult, calm, liniştit.

Se spune că natura plânge, când plouă. Se mai spune că dacă plouă în ziua în care este îngropat cineva, acea persoană este una căreia îi pare rău că a murit.

Azi plouă. Multe speranţe se pun în acestă ploaie. Multă lume o aşteapta.

Mi-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.

Moţu nu va avea parte, astăzi, de marşuri sau tromboane sau canoane şi fasoane. Astăzi, pe ultimul său drum, va fi linişte. Zgomotul ploi cazute pe mulţimile de flori din juru-i va fi ultima muzică pentru el. Nu vor fi oameni mulţi. Nu vor fi străzi închise de mulţimile venite încă de dimineaţa cum s-a întâmplat în trecutul apropiat. Azi nu va fi doliu naţional. Nici medalii nu vor fi. Dar la sfârşitul zilei în multe case din România în liniştea ploi va cânta într-un colţ, un Dylan sau un Beatles sau un Hendrix şi lângă o ţigară aprinsă, lăsată să ardă singură, cineva ăşi va lua la revedere de la un om bun - Florian Pittiş.