Se afișează postările cu eticheta ziare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ziare. Afișați toate postările

vineri, ianuarie 30, 2009

Mediafax si furtul armelor

Cum în ultima perioadă n-am prea avut chef de ştiri dar văzând că lumea vuieşte despre nişte arme furate dintr-un depozit militar, zic deci, să mă informez! Search pe google, ştiri gârlă, aleg Mediafax, sursă serioasă. Şi încep:

"Ministrul Apărării Mihai Stănişoară [...] a refuzat să precizeze numărul armelor furate, explicând că este un element probatoriu important pentru derularea anchetei. Argumentul său a fost că ancheta ar fi îngreunată dacă autorii furtului ar afla din presă numărul armelor sustrase" - de aici 

Cum ar veni, hoţii sunt atât de proşti că trebuie să afle de la domnul ministru câte arme au furat!!! Nu-i ceva ciudat aici?



"Potrivit unui comunicat de joi al Parchetului instanţei supreme [...] lacătele depozitului unităţii din Ciorogârla au fost rupte". După care în comunicatul oficial citat mai jos "în timpul efectuării controlului magaziilor din incita unităţii, s-a constatat lipsa lacătelor de la uşile unui depozit, iar în interiorul acestuia au fost observate urme de sustragere de materiale"  - de aici.


Adică pe lângă faptul că eu ştiu că un lacăt poate fi spart, tăiat, distrus orice numai nu rupt, în comunicat scria clar că lacătul, de fapt era sublim, dar lipsea cu desăvârşire!!! Hai  că asta era simplă. Păcat!

"Gărzile sunt asigurate în trei schimburi, unul fiind în postul de pază (santinela), altul de veghe, pregătit să intervină în caz de urgenţă, iar ultimul la odihnă. Gărzile sunt de trei ore, durată care poate fi micşorată în cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile.
În timpul gărzii, santinela nu are voie să părăsească postul şi trebuie să supravegheze şi să raporteze tot ce se întâmpla în aria sa. În posturi sunt instalate de obicei sisteme de alarmare, astfel încât santinela să poată anunţa rapid orice situaţie apărută.
Conform regulamentelor militare, cât este în post santinela poate primi ordine doar de la comandantul gărzii şi doar după recunoaşterea prin parolă. Orice altă persoană care încearcă să intre în zona santinelei este oprită şi reţinută (chiar dacă este vorba despre un alt superior), fiind chemat comandantul gărzii.
Santinelele au asupra lor arme cu muniţie de manevră şi pot face uz de acestea"- de aici.

Chiar ziceam, uite domnule că de data asta şi-au făcut bine temele. Când hopa la ultima propoziţie , citez din nou "arme cu muniţie de manevră". Să mori tu? Santinela pleacă în post întotdeauna cu muniţie de război în afara cazurilor de santinelă la interior/DS/bucătărie şi mai ales când este în post de pază la un depozit de armament. O ştiu ca unul care a cam mâncat vreo jumătate de an gardă pe pâine şi ştiu că aceste reguli nu se pot schimba după cum bate vântul. Nţţ, astea nu!. Şi mai este ceva în paragraful de mai sus. Mai bine spus, mai lipseşte ceva, cel puţin la fel de important ca tot ceea ce au spus ei acolo şi foarte important mai ales în contextul de faţă. Prima îndatorire a santinelei atunci când preia/predă postul este să verifice integritatea sigiliilor sau a celorlalte elemente de siguranţă din/de pe raza postului său şi pe care le are în consemn.


Şi aici mi s-a făcut lehamite de ziariştii de 2 lei de la Mediafax! Şi am trântit şi uşa când am părăsit siteu'! şi nici nu mă mai duc vreodată!

luni, noiembrie 12, 2007

Salarii in Ro

Apropo de un post mai vechi de-al meu (nu dau link, căutaţi că-i de luna asta :)) iată nişte cifre privind nivelul salariilor din România în câteva dintre cele mai importante domenii. Este vorba de industria auto, sectorul bancar, sectorul farmaceutic, FMCG, turism, imobiliare, IT, publicitate şi desigur HR.

Analiza şi implicit cifrele aparţin celor de la RevistaBiz şi spun destul de multe despre ce bani câştigă românul muncitor în România

Nu ştiu cât de reale sunt aceste cifre, din simplul fapt că eu unul nu m-am regăsit în grila lor. Adică diferenţele sunt cam mari pe domeniul meu şi nu se prea potrivesc nici în marşa de eroare. Bineînţeles, acolo sunt nişte valori medii care pot varia de la o companie la alta dar cine vrea să le ia şi să facă ce vrea cu ele.

Anyway pentru toţi cei interesaţi de aceste cifre le găsiţi in varianta pdf, aici.

miercuri, iulie 04, 2007

Dero 50

Din nou creatorii de reclamele la detergenţi dau dovadă de un simţ al umorului cel puţin dubios, dacă nu şi deplasat. O droaie de tineri şi tinere, plini de viaţă cu bucurie în glasuri şi-n simţiri proslăvesc 'ani cei mai frumoşi'.
Ani de care, poate părinţii lor îşi mai amintesc, dacă nu cumva doar bunicii.

Şi de ce mă rog, au fost ăia anii cei mai frumoşii? Mai puţin din 10% din populaţia ţării poate spune cât de 'frumoşii' erau acei ani.
Ba mai mult, eu cred că pentru mai puţin de 1% au fost ani cu adevărat frumoşii.
Şi atunci apara întrebarea, de ce faci reclame cu public target 1%?

Zic şi eu, nu că m-aş pricepe ...

joi, aprilie 26, 2007

Upgradarea furiei

"...E una din clipelea alea care iti upgradeaza furia."
Un articol copleşitor de adevărat scris de Andrei Crăciun aici.

luni, aprilie 23, 2007

"Breasla artistilor"

"Am mintea făcută ţăndări. Gânduri, idei prea multe, prea învălmăşite. Nimic coerent, nimic, nimic… multe fracturi, nimic concret. Nici măcar un nume nu pot da. Nu sunt în stare să găsesc un cuvânt, ceva, orice care să sintetizeze ce am în căpăţână. Nu pot concretiza nimic în nici un plan.

Gil Dobrică a murit sărac.
Atât de aberant îmi vâjâie propoziţia asta în urechi. Lipsa unui titlu nu vreau să fie considerată un moment de reculegere. Nu vreau să fie înţeleasă ca un minut de linişte, ci exact ceea ce este, adică pur şi simplu o mare de nimic! Ce balamuc e la mine în cap!..."

Acesta este un fragment preluat din Jurnalul Naţional. Un fragment din articolul lui Florin Chilian. Un articol fără nume, dar care spune multe. Prea multe.
Felicitări domnule Chilian.