Waven's world

Aseară, priveam cu totul întâmplător un meci de fotbal mai mult de curiozitate să văd cam cum începe returul de campionat. Aşa de interesat eram de meci, încât după câteva minute îmi dau seama ca habar nu aveam cine cu cine juca. Bineînţeles nici Antena1 care transmitea meciul, nu avea niciun scor afişat pe nicăieri iar comentatorii băteau câmpii într-un mod complet organizat şi fără nicio legătură cu jocul.

Ce m-a trezit din reverie şi m-a adus cu picioarele pe pământ a fost întrebarea fetiţei mele: Tati, care sunt ai noştri?
Obişnuită ca eu să mă uit doar la meciuri în care unii dintre ei trebuiau să fie ai noştri, copila a fost mai mult decât nedumerită când i-am răspuns: aaa, amândoua echipele sunt ale noastre.
La nici 2 secunde după răspunsul meu, aflu şi combatantele din teren: CFR Cluj şi Universitatea Craiova. Iar după alte câteva secunde izbucnesc în râs, când îmi dau seama că din cei 22 de jucători de pe teren numai câţiva (vreo 8, am numărat mai târziu) erau români şi restl aveau alte naţionalităţi. Nici pe băncile de rezerve, lucrurile nu erau mai clare: 7-7 români-străini + 1 antrenor roman vs 1 antrenor străin.

Am stat şi-am urmărit în continuare meciul, până când o nouă întrebare mă blochează: Tati, da nenea ăla în negru e tot de-al nostru? Încerc să-i explic copilului cum e cu arbitrajul, la ce e bun şi cu ce se manâncă cănd, hopa, aud numele arbitrului: Istvan Kovacs!!! Clar de-ai noştri zic şi schimb canalul.

În rest, numai de bine, pentru că sunt sigur că ăia de se bat pe la intrările din stadioane sau prin peluze ori pe străzile laterale arenelor de sport, cu siguranţă sunt de-ai noştri ...