vineri, februarie 22, 2008

Domnu' inginer

Astăzi, pentru prima oară în cariera mea am fost interpelat cu Domnu' inginer! Inutil să spun, că iniţial n-am avut nicio reacţie, astfel încât partenerul de discuţie a trebuit să se repete.
Lucrând în cu totul alt domeniu, constat că reacţiile mele de inginer, atât pe plan profesional cât şi social (:D) se atrofiază pe zice trece.
M-am trezit într-una din nopţile trecute, deranjat de nişte zgomote ciudate venind dinspre baia mea şi mi-a luat câteva zile încercând să-mi aduc aminte de un termen (drag nouă prin facultate) care desemnează zgomotele puternice care apar într-o conductă/tub/ţeavă de diametre mici(?) prin care circulă fluide (nu mai ştiu dacă şi presiunea are vreo influenţă, dar parcă nu...). Cu greu mi-am adus aminte de fenomenul de cavitaţie.
Hei, ce vremuri!