Vă spun mâine şi cei cu această melodie ...

Sau cum să scapi de o amendă pentru parcare ilegală!



Această reclamă este unul din puţinele lucruri care-mi place la această Micra. Şi, credeţi-mă că ştiu ce vorbesc, doar lucrez la/pentru ea :)

Am văzut prin blogosferă diverse reacţii pricinuite de alegerea Danei Nălbaru de a-şi pune la dispoziţia fanilor gratuit spre download, noul album Parfum. Ca şi beneficiar, eu nu pot decât să mă bucur ştiind că artistul este de acord cu aşa ceva. Nu cred că în anul 2008, se mai poate pune problema interzicerii download-ului ilegal de muzică, film sau carte.

Eu, recunosc plătesc pentru doar 10% din filmele pe care le văd, ascult aceeaşi muzică de 15 ani cu mici excepţii iar toată muzică mai nouă de 5 ani pe care o am în casă (în diverse forme), a fost plătită iar despre carte nu pot decât tipărită şi deci cumpărată 100%.
Tot ce-am ascultat în ultimii ani şi mi s-a părut că merită păstrat, am plătit. consider că cei 5 euro sau chiar 10 euro pentru o oră de muzică buna sunt un preţ mult prea mic şi merită cu prisosinţă.

Aşă că, zic, ce dacă-i gratis? Asta mă-mpiedică să-l cumpăr?

Cuil nu mă cunoaşte.

Nici de blogul meu n-a auzit!

Adică printre cele 121,617,892,992 web pages pe care se laudă că le indexează nicio informaţie viabilă despre mine??

Concluzia, not cu(i)l!

Dana Nălbaru şi-a lansat noul album Parfum pe internet, gratis pentru download de-aici.
Din câte am apucat s-ascult recomand pe lângă binecunoscuta Mai e o zi, şi Lazy, I call your name sau Cum vreau eu.
Şi desigur Tu cu al ei videoclip refăcut!

În perioada asta, vrând-nevrând lecturile noastre sunt influenţate şi de aşteptarea noului BB. Aşa că, absolut normal, am dat peste câteva tips-uri numai bune pentru o femeie însărcinată (universal valabile, aşa că atenţie mare!):

Şi aşa mă bucur că pot să zapez (:D) în linişte, fără teama că pot da iarăşi peste mocirla din Liga 1. Eu unul, sunt mulţumit de decizia lui Mitică (sau a oricui o fi fost) să bage toate meciurile pe un canal. Vreau mă uit, nu bine!
Că oricum pentru meciurile Petrolului exista TVR2! :D

PS: poate atunci când voi vedea aşa ceva şi la noi ...

Mie nu-mi plac reclamele de la TV. Când ţi-e lumea mai dragă la vreun film, trosc reclame! Când să auzi o ştire care din titlu pare intersantă, fleoşc revenim 48 de minute de reclamă! De aceea prefer HBO sau uneori chiar TVR-ul.
Şi cum ziceam, am şi eu o problemă! De fapt, sunt trei! Mai exact, sunt cu mult mai multe dar astea 3 sunt mai recente!

1. Petrom şi taximetristul (thx for video Shani)
   
    
   
   
   
   Fără nicio prejudecată legată de tagma taximetriştilor (cu toate c-aş avea motive să am...) de când se pricep aşa de bine aceşti domni taximetrişti la privatizări şi investiţii? Nu de alta dar dacă tot avem specialişti să-i aducem dom'ne în faţă să nu-i lăsăm să se irosească trăgând de colac toată ziua!
2. Ace şi mama căreia îi place de 2 ori - sorry, no video available - dacă vă e greu s-o reperaţi, e reclama aia ăn care o fetiţă îşi laudă mama că face lucrurile de2 ori da' când ede spălat nu-i prea plac dublurile. Nu vroiam să remarc aici decât ultima afirmaţie a copilei cu puternică conotaţie sexuală (dacă n-ar fi vorba de o fetiţă ceea care o rosteşte şi în plus de o reclamă la detergent). Ia ascultaţi şi voi şi contraziceţi-mă dacă nu-i aşa!
   
3. Savana şi studentul

E, aici avem şi exemplificare video. Oricum arhi mega (să nu fie cumva TM - arhi :))cunoscută şi asta. dată pe toate posturile de 14 milioane de ori pe zi, ni se arată cum un viitor intelectual al ţării, în timpul liber zugrav, este luat la întrebări de către Meşterul cu privire la rolul şi misiunea pe pământ a teflonului. Şi aproape normal, viitorul, probabil, popă/filolog/contabil/stomatolog de frunte al ţării habar n-are. Moment de maximă satisfacţie pentru milioanele de români (ştiţi voi care - indiciu - se tot duc ei la vot de vreo 20 de ani încoace) care au mai învăţat ceva de la TV: teflonul se spală, frate dă-i dracu' de atomi şi alte întrepătrunderi!

Ce să-i faci, românului trebuie să-i dai să mânânce numa' cartofi prăjiţi. Asta ştie, asta manâncă!

PS: dacă găseşte cineva reclamele de care vorbeam mai sus şi le urcă pe undeva, poate să dea un semn să le pun şi eu p-aici :) Fac cinste!

Am (oarecum) evitat să vorbesc despre actuala ediţie a Turului Franţei. La început, datorită programului nu reuşeam să văd decăt maxim 15-30 minute din fiecare etapă. Apoi când mă pregăteam vitejeşte de scris a apărut scandalul Ricco şi m-am gândit că nu-i chiar momentul. Săptămâna asta, în concediu fiind, am putut să mă delectez în voie cu spectacolul ciclist, etapele din Alpi fiind grandioase anul acesta.

Dar astăzi, când turul se termină îmi voi permite să trag linie şi câteva concluzii:

• după era Armstrong spaniolii fac jocurile: Pereiro Sio în 2006, Contador în 2007 şi Carlos Sastre în 2008. Ciudat tocmai ei cei mai suspectaţi de dopaj! Ciudat?
  
• după Pantani şi Armstrong, nu s-au mai născut ciclişti (ştiu, sunt subiectiv!)
• Fraţii Schleck marele câştig al acestei ediţii. Pariez pentru viitor pe Andy Schleck cel mai bun tânăr în Turul Italiei în 2007 dublat de poziţia sinonimă din Turul Franţei de anul acesta. Era singurul care în  etapa 17 dădea impresia că-i plecat la plimbare. 
• Stefan Schumacher este dopat! Îi dau maxim 3 luni iar dacă nu va fi dovedit atunci cu siguranţă el va fi un căştigător al Marei Bucle.
• Apropo de dopaj, anul acesta n-am avut niciun favorit, pra i-au prins pe toţi de-a lungul anilor (Pantani, Virenque, Botero,  Landis)
• Poate n-am văzut eu bine dar anul acesta domnul de dedesubt era în galben!!!

•  Radu Banciu şi Radu Naum sunt pentru publicul de ciclism privitor la Eurosport ceea ce reprezintă pentru rutierul alergător în Turul Franţei spectatorul de pe marginea drumului. Cu exagerările lor, cu bidoane de apă rece turnate drept în cap, cu o împingere straşnică de la spate cu aplauzele sau înjurăturile lor. Aşa cum la spectacolul Turului participă în egală măsură atât sportivii cât şi Franţa şi plus specatorii, aşa şi banciu şi Naum reuşesc să asigure spectacolul garantat pentru cele 4-5-6-7 ore de cursă.

După 10 ani de Le Tour timp în care am văzut multe de la Pantani, la obligativitatea purtării căştii în toate etapele (motiv pentru care Cipollini s-a lăsat de ciclism :D), de la sucul de portocale la marele Lance, de la Saeco trecând pe la US Postal sau Astana, urcănd munţii pâna la 2802 sau coborând cu 78km/h nu reuşesc nicidecum să mă satur.

Pentru mine, Turul Franţei va rămâne şi după ediţia 2008 cel mai important eveniment sportiv anual şi nu numai iar una din marile dorinţe este să ajung odată acolo, lângă ei, poate chiar pe un munte!

Vive Le Tour 2008!

Clipul de mai jos cred că are mai multe vizionări decât TOATE clipurile urcate de români ever. De exemplu, celebrul nostru tăran nu are decât puţin peste 200k de vizite. Chiar aşa, ştie cinvea care este cel mai vizionat video urcat vreodată de vreun român?



Apropo, ştie cineva despre ce-i vorba mai sus? O reclamă parcă? Şi de altfel, mai contează?

Super tare filmuleţul ăsta, am răs de el aşa cum n-am mai făcut-o de mult mai ales că l-am văzut într-o companie mai mult decât deosebită (da, am avut-o alături pe prinţesă cam ceva de genul ăsta).

Merită văzut şi tocmai de aceea am să pun şi o poză mică care are într-un fel legătură cu filmul. Judecaţi şi voi dacă-i şi adevărată!

Enjoy it!

Dacă tot ne-nvăţa Shani despre combinaţii mortale, citez din memorie:

iată ce-i trebuie unui bărbat pentru a se situa pe aceeaşi poziţie!

Hai să v-arăt ce-ma mai făcut eu zilele astea, în concediu fiind.

DACĂ, dragă Shani, DACĂ! :)

Ştie toată lumea, azi se cântă Metallica, pe Cotroceni începând cu ora 7PM.
În amintirea unor vremuri mai bune (pentru ei) când oamenii ăştia chiar făceau muzică. Adică aşa ceva! (am găsit, pe undeva, acest cover şi mi s-a părut interesant).

Câteva  din vorbele de mai jos chiar au sens :) Nu?


Î: De câţi barbaţi este nevoie pentru a deschide o sticlă de bere?
R: Niciunul. Ar trebui s-o şi deschidă când i-o aduce!


Î: De ce au femeile tălpile mai mici decât bărbaţii?
R: Ţine de evoluţie, trebuia oricum să stea mai aproape de chiuveta din bucătărie!

Î: De unde ştii când o femeie este pe cale să spună ceva inteligent?
R: Atunci când începe cu Un bărbat mi-a spus odată...!

Î: De ce soţii mor înaintea soţiilor?
R: Pentru că vor!



De pe mail, primite cândva ...

Am tot văzut în ultima perioadă o groază de filme. În medie cam 1,3 filme pe zi :) Ceea ce este destul de mult pentru timpul meu liber şi aşa limitate tare. Dar pentru că strânsesem prea multe, m-am găndit să fac ceva curăţenie şi m-am sacrificat.Şi când zic sacrificat chiar am dreptate pentru că am văzut muulte şi marea majoritate proaste.

Pentru început cele câteva care mi-au plăcut:

- Definitely, Maybe - clasic romance în care un tată îşi spune povestea vieţii sale fiicei sale de 11 ani, cu umor şi farmec copilăresc. Merită văzut alături de cineva drag, într-o noapte călduroasă. Nota 9!

-My Blueberry Nights - dacă vă place ce cântă Norah Jones atunci acest film o să vă ungă pe suflet. Povestea nu are multe de spus dar felul în care curge filmul poate ori să vă placă ori sa-l închideţi după 15 minute. De gustibus! Nu rezist să nu pun şi o poză în care Norah apare alături de Natalie Portman (de mare excepţie, look-ul lui Natalie!!!) Nota 8,5.

 - Forgetting Sarah Mitchell - comedie romantică, drăguţă, de vară, filmată pe plaiuri Hawai-ene cu Kristen Bell (una dintre puţinele blonde care-mi spune ceva). Plăcută companie pentru apropae 2 ore, de văzut! Nota 7,5!

Şi la final ce-am mai văzut şi nu merita: The Happening, The Onion Movie, Stargate: Continuum, Harold & Kumar Escape from Guantanamo Bay, In Bruges şi multe altele care nici măcar nu merită amintite.

Oricum, de mâine am iarăşi o săptămână de vacanţă timp în care pentru că nu am cum să plec pe nicăieri, mi-am propus să mai rad vreo 10 filme şi 2 seriale noi.

Adu-ţi aminte de asta data viitoare când te urci în maşină. E gratis, man!

Sorry, no comment!

Io-s mai încet  la minte (:D) da tocmai ce văzui la Exarhu lucru mare şi mă minunai tare:



PS: a se scuza limbajul colart al doamnei proprietăreasă de topor :) e de înţeles

 Adică le avem pe vedetele în devenire Indiggo într-o confruntare de zile mari cu cineva care le are mari pe numele ei Busty Heart. Şi care ştie ce să facă cu ele :)

Watch and be carefull!!!

70%How Addicted to Blogging Are You?

În compăraţie cu ce-am văzut la alţii prin blogosferă, eu cred că stau bine. Dependenţa mea este sub control :)

Găsit la  Ahilosu.

Poate din întâmplare mi-a fost dat să citesc (sic!) în ultimele zile 2 articole referitoare la cât de sublim se anunţă a fi viitorul nostru ca şi naţie.

Primul este apărut în EVZ sub semnătura Alexandrei Dordea iar al doilea este editorialul lui Ionuţ Popescu din Capital-ul de săptămâna asta.

Ceea ce se spune acolo nu este o noutate, pentru mine cel puţin, numai o tură dacă dau pe un forum oarecare sau o vizită pe un blog cu multe comentarii şi mi se ridică părul măciucă. Şi nu mă refer la chestiile delicate (virgule anapoda, conjugări fanteziste etc) cât la greşeli de ortografie crase, acorduri imposibile sau lipsa coerenţei într-o frază de 10 cuvinte. Grav, grav este faptul că peste 20-30-40 de ani baza acestei ţări va fi pe umerii lor. Bătrâneţile noastre vor fi asigurate de către ei.! Iar lucruile nu au cum să meargă decât din ce în ce mai bine, nu-i aşa?

Eh, post de vineri înainte de vacanţă ...

E idilic sa spui ca mister X, de 33 de ani, are-o viziune holista asupra pietei, e fin parfumat si corporatist.

Întregul articol, din care-am extras vorbele de mai sus, îl găsiţi aici.

Un nene care ţipă la unul dintre angajaţii care vrea să plece de la el de la serele. Atenţie mare la răspunsul angajatului "Am şi muncit la Steaua". Un zâmbet batjocoritor trece pentru o secundă pe faţa patronului. Şi atât! De jur împrejur, ceilalţi angajaţi stau cu capul în pământ, ca nişte elevi de clasa a 5-a cu temele mai mult sau mai puţin făcute, dar care nu vor cu niciun fel să fie scoşi la tablă.

Ce vrei mă, nişte tărani!





Don't worry Goian, Sunderland is waiting for you!

I will not go
Prefer a feast of friends
To the giant family.

După cum vă povesteam în episodul trecut, după îndelungatele peripeţii prin care am trecut pentru obţinerea biletelor de vacanţă a venit şi ziua plecării. Plin de prejudecăţi am ajuns la aeroport de unde trebuia să ridic biletele de călătorie şi vouchere-le pentru cazare. Tot sejurul era de fapt organizat de AliBabaTour iar în mai puţin de 5 minute reprezentantul agenţiei mă rezolvase. Şi eram gata de plecare. Check in-ul fără probleme, la controlul bagajelor de mână îmi dau seama că nu pot fără să fac o tâmpenie, drept pentru care, rămân fără un briceguţ pe care luam cu mine peste tot (nu l-am folosit aproape niciodată, dar valoare sentimentală era mare, având în vedere că eram parteneri de călătorii de vreo 12-13 ani). Anyway, plecăm fără vreun eveniment important (doar peştii care se zbăteau în stomacul copilei mele ™).

Ajungem după mai puţin de 80 de minute cât ne aşteptam să fie zborul, pe sărăcăciosul aeroport din Bodrum. Prima impresie: căldură năucitoare (39 de grade după cum ne anunţase pilotul) mai ales că am aşteptat vreo 5 minute în microbuzul care urma să ne ducă de la aeronavă la aeroport. Deşi, era cu aerul condiţionat la maximum datorită unui uituc ce plecase fără cap din avion, a trebuit să aşteptăm în soarele năucitor pentru ca odată pus în mişcare să ajungem la aeroport în maximum 7 secunde, acesta aflându-se la nici 100 de metri de locul unde aterizasem. În mai puţin de 5 minute eram afară din aeroport, profitând probabil de o oră moartă în traficul de pe aeroport. Aici îl găsim pe Cesur – ghidul nostru, care ajutat de o trupă de flăcăiandri români ne îmbarcă pe toţi în vreo 3 autocare + 2 microbuze şi la drum.

După aproape 2 ore de mers, timp în care peisajul a fost format în 90% munţi şi doar 10% marea pentru care venisem, cu opriri pe la diverse hoteluri pe unde mai trebuia să lăsăm pe unu-altul, ajungem în sfârşit la Yelken Hotel&Spa. Am fost întâmpinaţi de către o tânără drăguţă turcoaică, care ne-a fost de  mare ajutor în introducerea şi îndeplinirea formalităţilor de cazare la hotel, într-o engleză mult peste limită.

Cameră pe care am primit-o mirosea a relaxare încă de când am păşit în ea, fiecare aspect al camerei fiind menit să satisfacă turistul. Patul de dimensiuni uriaşe si canapea suplimentară în care urma să doarmă fii-mea, plasma TV de dimensiuni respectabile (peste 110cm după aprecierea mea), balconul cu poziţionarea directă la mare şi piscină, baie perfect utilată şi dotată ce mai eram speacheless.
Prima recomandare pe care ne-au făcut-o atăt Cesur cât şi de PR-ista hotelului a fost aceea de a nu folosi pentru băut sub niciun motiv apa de la robinet. Ni s-a spus că este cel mai bine şi sincer să fiu n-am vrut să aflu de ce. Cert este că am remarcat încă de la început mai ales că jumătate din mini-bar era burduşit de apă îmbuteliată. N-am prea folosit eu apa, decât la duş, pentru mine berea EFES disponibilă în cantităţi nelimitate şi întotdeauna rece la oricare din cele 6 baruri din incinta hotelului fiind mai mult decât suficientă. Nu-i problemă, c-am încercat şi tradiţionalul RAKI precum şi câteva feluri de vinuri (nu ştiu de care, nu întrebaţi – eu doar ceream Red wine, please! White wine, please! :))

Băuturile răcoritoare, erau ba cele necarbogazoase (TANG(?) or something) ori bincunoscutul dozator de cola+fanta+sprite+soda puţin mai bogate în CO2 decât pe la noi dar numia bune pentru temperaturile de-afară. Cafea în schimb era de-a dreptul dezastruoasă, pregătit fiind pentru un festin printre celebrele cafele turceşti, aşa încât am preferat să beau mai mult ceaiuri LIPTON fiind prezentă din belşug cu o gamă diversificată.  Despre mâncare aproape că nu vreau să vorbesc, având în vedere c-am luat aproape 3 kilograme în numai 7 zile (don’t worry, le-am dat jos deja) poate doar dulciurile să merite o aducere aminte pentru diversitatea, formele, aromele şi gusturile remarcabile. Şi poate şi salatele. Da şi depsre măsline, poate c-ar trebui să zic ceva. Sau măcar despre fructe? V-am zis ceva despre peşte? Sau kebab-ul?

Un alt punct forte pe care aproape că nu l-am băgat de seamă acolo era curăţenia şi modul de păstrare al acesteia. Practic, începând de la prima ora când făceam ochi şi până noaptea târziu (barul se închidea la 12:30 şi l-am închis aproape în fiecare seară) tot timpul vedeam pe cineva că şterge un geam, sau spală un pervaz, freacă la o balustradă sau nu mai ştiu ce. Chiar şi plaja beneficia de un asemnea program de cel puţin 4 ori în timpul zilei. Apropo de plajă, unul dintre puţinele lucruri pe care le-aş reproşa litoralurilor din afară este micimea acestora. Şi asta de aici, nu avea mai mult de 20-30m lăţime, cu nisip fin şi periat temeinic, însă. Iar la intrarea în apă dacă scăpai de primii 5 metri bolovănoşi te puteai delecta apoi de toată fineţea şi limpezimea unei ape deosebite. Oricum aceste neajunsuri puteau fi depăşite prin folosirea pontonului de cca. 100 m lungime. Acolo apa, fără a fi prea adâncă era ideală pentru înot. Ori dacă nu, sunt 2 piscine pentru adulţi, plus încă 2 pentru copii în aer liber sau încă 1+1 acoperite, suficiente să satisfacă toate gusturile şi toate exigenţele.

Personalul este format în proporţie de 95% din bărbaţi şi chiar dacă nu te poţi înţelege din prima cu ei (din păcate, nu toţi ştim turceşte) până la final nu-i nicio problemă. Singurele locuri aglomerate la care ar mai putea lucra sunt barurile care beneficiază în permanenţă de clienţi dar barmanii compensează din plin neajunsurile statului la coadă (dar când zic stat la coadă, asta nu înseamnă mai mult de 5 minute!). A, era să uit de prea minunaţii chelneri care din exces de zel abia aşteptau să vadă o farfurie inactivă  în faţa ta, sau mai rău în faţa unui scaun gol că şi dispăreau cu ea la debarasat. Nenumărate faze în care persoane care se duceau doar până la barul de la 20 de metri mai încolo, pentru ca la întoarcere să-şi găsească masa goală şi aranjată pentru un nou client. Securitatea era vizibilă oriunde, dar de linişte şi calm. Principala lor ocupaţie era de a se asigura că absenţa celebrei brăţări de la încheietura mâinii era o simplă coincidenţă dar chiar puteai obţine şi ceva ajutor de la ei cu toate că engleza lor era mai mult decât sărăcăcioasă.

Animation Team îşi face de lucru de la 10:00 până la 23:00(cam aşa ceva). Echipa formată din 3 baieti si 4 fete menţin atmosfera atât pe plajă, cât şi la piscină, pe terenul de volei, la darts ori tir cu arcul, la mini clubul pentru coppi ori toboganul cu apă. Există întotdeauna o mini-discoteca pentru copii, la 21:00 (de care fiica-mea s-a bucurat cel mai mult), supervizate de către una sau mai multe animatoare.  Iar la fix 21:45  începe programul de variete/carnaval/cabaret/best of.. sau ce-or mai avea ei pregătit. Ţinând cont că sunt nişte simpli animatori, amatorismul cu care se desfăşoară pe scenă este de-a dreptul savuros şi cu atât mai mult merită apreciate evoluţiile lor cu atât mai mult cu cât trebuie să facă faţă unui public internaţional (am numărat într-o seară spectatori din cel puţin 15 ţări). Btw, menţiune specială pentru una dintre animatoare, Leona din Ucraina (ştiu eu de ce :) nu vă gândiţi la prostii)

Una peste alta, o vacanţă de 5 stele de care aveam nevoie şi care mi-a prins tareee bine! (revin şi cu poze, până atunci luaţi d-aici)

1. THE average Japanese woman can expect to live to 84; her counterpart in Botswana will die at 39.
2. BLACK men born in the US stand a one-in-three chance of going to jail. For white men the odds are one in 17. 
3. ONE in five of the world's population - 1.25 billion people - is undernourished.
4. NEARLY half of British 15-year-olds have tried illegal drugs and nearly a quarter are regular cigarette smokers.
5.  CHILDREN living in poverty are three times more likely to suffer mental illness than children from wealthy families.
6.  EIGHTY-ONE per cent of the world's executions in 2002 took place in just three countries: China, Iran and the USA
7.  SUPERMARKETS in the UK know more about their customers than the government does. They use loyalty cards to determine your income and what your interests are.
8. EVERY cow in the EU is subsidised by £1.40 a day - three out of four Africans have less than that to live on.
9. SAME-SEX relationships are illegal in more than 70 countries. In nine - including Afghanistan, Iran and Saudi Arabia - the penalty is death.
10.  EVERY hour, UK households throw away enough rubbish to fill the Royal Albert Hall.
11.   THERE are 27 million slaves in the world....

 Sursa şi lista completă aici. Citiţi toată listasunt unele lucruri acolo care sunt chiar dureroase!

Nu ştiu câţi dintre noi n-am avut vreodată tendinţe precum cele ale personajului de mai jos. Eu unul, însă, am trecut de faza aia. Şeful meu este ceea ce vă doresc tuturor pentru cele 8-10-14 ore de job!
Ştiu, sunt norocos iar pentru cei ce nu-s câteva idei. Prima gratis:

Următoarele 16 aici.

Tips:

1. aveţi grijă cu favicon-ul, vă poate da de gol!
2. de mare excepţie butonul de Panic, folosiţi-l cu încredere (dreapta jos)
   

I love this diet!

Dacă era cineva curios, iată cum stăm:



Şi astăzi am aflat şi ce este :)

QUEEN - IS THIS THE WORLD WE CREATED

Lyrics:

Mercury/May

Just think of all those hungry mouths we have to feed
Take a look at all the suffering we breed
So many lonely faces scattered all around
Searching for what they need.

Is this the world we created
What did we do it for
Is this the world we invaded
Against the law
So it seems in the end
Is this what we're all living for today
The world that we created.

You know that everyday a helpless child is born
Who needs some loving care inside a happy home
Somewhere a wealthy man is sitting on his throne
Waiting for life to go by.

Is this the world we created, we made it on our own
Is this the world we devasted, right to the bone
If there's a God in the sky looking down
What can he think of what we've done
To the world that He created.

Povestea cu vacanţa mea este puţin mai întortocheată şi mai plină de aventuri înainte şi după decât în timpul, însă asta nu-i scade cu nimic din savoare iar amintirile nu sunt deloc umbrite de evenimentele care au precedat-o ori urmat-o. Dar, să începem cu începutul.

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când vine vorba de serviciile din România mai întâi mă zburlesc, mai apoi mă-ncordez purced la drum şi-mi dau seama, pe drum, că ceea ce mi se oferă nici în cele mai aprige vise nu-mi închipuiam. Datorită sarcinii soţiei, vacanţa noastră a trebuit puţin devansată pentru iunie astfel încât să nu avem surprize nici de ordin medical şi nici de alt fel.

Mi-am început căutarea axat pe mare+soare+linişte ca să ne satisfacă pe toţi trei. Ne-am decis pentru Turcia încrajat de câteva recomandări privind calitatea serviciilor practicate de turcaleţi. Ca orice om păţit, mi-am ales o reginue (Antalia – Alanya) vreo 3-4 hoteluri care-mi îndeplineau condiţiile şi-am plecat la căutare de agenţie. După vreo 2 zile şi yeci de telefoane eram aproape disperat pentru că din punctul meu de vedere, ceva simplu ca o rezervare la un hotel+avion necesita prezenţa mea obligatorie la sediul agenţiei sau o adresă de mail la care să-mi fie comunicat rezultatul (n-am primit nici până acum vreun mail ca răspuns) sau un avans de 50% înainte de orice. Şi aşa am decis să mergem tot pe măna unor prieteni care erau la al 4-lea an consecutiv cu o anumită agenţie şi erau super mulţumiţi.

Plecăm, ajungem, spunem ce dorim ni se răspunde ok. Super încântaţi demarăm afacerea, pornim la dat telefone. În 10 minute aflaăm că doar într-un singur hotel din cele alese de noi erau locuri, aveam şi avion cu o zi mai târziu decât ne programasem noi concediile, dar nu era nicio problemă. Aşa că batem pama, facem contractul toate bune şi fericire maximă. Agenţia avea de pus la punct amănuntele cu partenerii lor din România şi Turcia şi urma să ne transmită programul şi detaliile. Suntem cu mai puţin 4(!!!) săptămâni înainte de plecare!

Am aşteptat cuminte să primesc confirmările finale plus tot restul, cam o săptămână. După principiul No news, good news (care de atâtea ori în ceea ce fac eu zi de zi se dovedeşte greşit) am sunat absolut convins că nu-i nicio problemă şi doar e eroare de comunicare stătea între noi. Domnişoara de la agenţie care-mi răspunde, mă asigură liniştită ca nu are habar de mine, numele meu sau sejurul la care fac referire dar că se va interesa şi voi fui sunat. Şi am fost sunat la 2 zile distanţă. Ca să mi se spună că să stau liniştit hotelul mă aşteaptă cu braţele deschise dar că este totuşi o mică problemă legată de capacitatea avionului care brusc, a devenit mai mică din condiţii care ţin de natura divină a zborurilor pe ruta Bucureşti-turcia, adică habar n-are de ce. Astfel încât, nu cumva dorim să ne amânăm noi sejurul cu încă 3 zile? Ce mare lucru dacă în loc de 23 (cum vroiam noi iniţial) plecăm pe 27 iunie?

După consultări cu soaţa, cu colegii (cineva ne ţinea locul, aveam şi noi nişte treburi de rezolvat anyway), cu cerul şi pământul decidem (după o jumătate de oră, pentru că promisesem să nu întârziem cu răspunsul, să nu cumva să pierdem şi acest ultim avion) să acceptăm această ultimă schimbare de plan. Ok, vă sunăm înapoi pentru confirmare. Suntem cu 2 săptămâni înainte de plecare!

Am aşteptat cuminte să primesc confirmările finale plus tot restul, încă o săptămână! Când, într-un târziu sună telefonul, răspund fericit că grijile au luat sfărşit şi ... ţeapă! Din păcate, avionul care ne duce nu ne mai aduce, aşa că nu cumva am vrea noi să stăm o zi în plus şi să plecăm cu o cursă din ziua următoare? Nu ne costă nimic în plus, la transport ci doar 200-250 euro pentru o noapte de cazare!!! Moment în care, am răbufnit. Plin de calm, am informat-o pe duduie că ne vedem în 2 ore la ea, la agenţie. Să discutăm! Cu martori, de preferinţă! Eram cu o săptămână înainte plecare şi nu aveam încă decât jumătate dintr-un sejur achitat unei agenţii care-mi oferea alternative din ce în ce mai proaste!

Au trecut cele 2 ore, am ajuns la agenţie ferm convins să strâng pe cineva de gât sau măcar să plec de acolo cu capul cuiva ca trofeu. Inutil să reproduc discuţia din primele 10 minute, cert este că după încă o jumătate de oră aveam o vacanţă în Turcia. Se schimbase locaţia (eram la jumătate de Turcie distanţă faţă de prima dată), se schimbase data (revenisem aproape la data pe care o dorisem la început), hotelul avea cu o stea faţă de dorinţa noastră şi urma să dăm cu aproape 20% mai puţin! Am plecat de acolo satisfăcuţi şi tot ce mai aveam de făcut era să aşteptăm să primim confirmarea (!) biletele etc etc. Mai era o săptămână până la plecare!

Am primit confirmarea că de data aceasta toate au fost puse la punct mai rămânea doar să achit restul de bani asap şi agenţia să-mi facă şi asigurările medicale. Să mai spun că deşi eu am plătit în aceeaşi după amiază restl de bani, asigurările medicale nu au fost decât cu mai puţin de 24 de ore înaintea decolării? Sau că , cei de la agenţie , au avut tupeul să mă invite şi altă dată să mai călătoresc cu ei? Sau că mă îndemnau să-i recomand prietenilor care doreau o vacanţă de neuitat?

Din fericire, într-un episod următor vă voi da detaliile plăcute legate de vacanţa aceasta. Revin!

Cât am lipsit de pe net, am adunat în reader peste 1500 de posturi necitite, în condiţiile în care reuşeam să ţin cele 101 de bloguri (coincidenţă :)) la un nivel de maxim 50-100 posturi.
Am încercat să citesc din ele, dar aveam uneori senzaţie că citesc ziarul de săptămâna trecută sau că mă-ntorceam în timp şi citesc declaraţiile înfierbântate dinaintea derby-ului local când eu ştiam deja care-a fost scorul şi cine-s marcatorii.
Am re-văzut cu această ocazie câtă maculatură se circulă/recirculă prin blogosfera românească, câte se scriu pentru trafic sau cum să desluşeşti o campanie mascată.
Cu această ocazie, am să-mi revizuiesc şi blogurile din reader aruncând ceea cenu-mi mai place,n-a mai scris de mult sau care pur şi simplu nu mai au timp ori nu mai pot ori nu mai ştiu să mă facă să-i citesc ca la-nceput.
Şi mai vroiam să zic eu ceva da acum e cam târziu şi-o las pe altă dată.

Am văzut în ultimele zile puternicul curent produs printre blogeri de apariţia în revista BIZ (nu dau link că n-am la ce) a unui articol intitulat Puterea blogurilor. Nu stau eu să comentez ce-au avut de câştigat acei blogeri (trafic, bani, recunoaştere, ego satisfăcut) de-au consimţit să promoveze în halul ăla revista. Nici cu blogerii aleşi să explice în ce stă puterea blogurilor (pe majoritatatea îi am în blogroll, îi citesc şi-i respect) n-am nimic de împărţit. Vreau doar să arunc o săgetuţă (nu-i frumos din partea mea, ştiu) către singura reprezentatntă feminină. Andressa scriind despre ratoni şi veveriţe cât timp era în facultate, era ok. Mai apoi când s-a făcut mare şi şi-a luat un job, un iubit şi o casă spiritul blogeristic al Andressei a început să se manifeste din ce în ce mai rar. Ceea ce este păcat pentru cei ce vor să citească o blogeriţă faimoasă şi văd că ea scrie de 5 ori pe lună (Oare chiar, mai citeşte cineva posturi vechi de câteva luni când dă de un blog nou şi bun? Şi dacă da, cu câte luni în urmă? 3? 7? 1 an?)
Aşa că, Andreea ori pune osul la treabă ori cere-te afară, cum ar spune un cititor înfocat al vreunui ziar de sport! Părerea mea!

Până să vă spun toată povestea cu vacanţa, ghici ce-am ascultat şi pe cea dansat fii-mea la discotecă p-acolo:



valahia-catelus cu parul cret


PS: era vorba de discoteca pentru copii, dacă nu v-aţi prins!

După lupte seculare care au durat mai bine de 2 săptămâni, cu greu, încet încet m-am hotărât să continui cu blogul. Este prima pauză serioasă pe care o iau în cei aproape 2 de blogging şi nu pot spune că a fost rău fără.
Cât am fost plecat n-am putut să stau departe de net, vacanţa-mi fiindu-mi presărată de câteva mailuri şi telefoane urgente.
O să revin cu ceva detalii ca să mă-nţelegeţi de ce am abandonat aşa uşor blogul în favoarea nisipurilor turceşti (şi nu numai :D).
Şi vă mai spun şi despre we trecut şi Treasure Hunt dar şi ceva poveşti despre cel mai tare masaj sau raliul de la Covasna toate întâmplate la Team Building.
Şi pentru c-am ratat s-o spun Vive Le Tour!