joi, august 07, 2008

Celulele STEM in Romania

În numărul din săptămâna aceasta al revistei Capital, a apărut un articol foarte detaliat şi bine scris despre creşterea pe piaţa românească a cererii dar şi ofertei de privind prelevarea celulelor Stem. Deşi încă discutată, această procedură medicală începe să prindă din ce în ce mai bine şi la noi, şansa de a asigura un viitor mai sănătos copilului propriu atârnând destul de greu în balanţa cu costurile aferente.

Revenind, în România există în momentul de faţă 4 firme care se ocupă cu aşa ceva. Şi anume: Biogenis, Cells Life Care, Cord Center şi Cryo Save. Cine sunt, cu ce se ocupă, ce oferă şi orice alt fel de informaţii le puteţi găsi pe site-urile lor.

O scurtă analiză a preţurilor practicate de către aceste firme este mai jos.


Bineînţeles, preţul nu cred că poate fi decisiv atunci când se contractează o asemenea procedură. Şi cum informaţiile referitoare la acest proces sunt destul de puţine, doar 4000 de copilaşi români se pot lăuda cu o asemenea zestre, o asemenea investiţie în viitorul copilului tău justifică orice preţ.Vorbim de contravaloarea a 2 rate CASCO anuale (sau poate doar una dacă-i vorba de o maşină mai pretenţioasă), de exemplu!

Personal, cunosc doar 2 perechi care au ales să-şi asigure viitorul copiilor lor contractând o asemena poliţă. Şi ambii au ales firme diferite. Noi ne-am cam hotărât pe cine vom alege dar dacă ştiţi pe cineva care are mai multe detalii, cunoaşte subiectul mai bine şi este în stare să ofere o recomandare, este binevenit :)

2 comments:

Shani Alexandra spunea...

cand ai detalii => mail la mine:)

Unknown spunea...

Promit!