Waven's world

După cum vă povesteam în episodul trecut, după îndelungatele peripeţii prin care am trecut pentru obţinerea biletelor de vacanţă a venit şi ziua plecării. Plin de prejudecăţi am ajuns la aeroport de unde trebuia să ridic biletele de călătorie şi vouchere-le pentru cazare. Tot sejurul era de fapt organizat de AliBabaTour iar în mai puţin de 5 minute reprezentantul agenţiei mă rezolvase. Şi eram gata de plecare. Check in-ul fără probleme, la controlul bagajelor de mână îmi dau seama că nu pot fără să fac o tâmpenie, drept pentru care, rămân fără un briceguţ pe care luam cu mine peste tot (nu l-am folosit aproape niciodată, dar valoare sentimentală era mare, având în vedere că eram parteneri de călătorii de vreo 12-13 ani). Anyway, plecăm fără vreun eveniment important (doar peştii care se zbăteau în stomacul copilei mele ™).

Ajungem după mai puţin de 80 de minute cât ne aşteptam să fie zborul, pe sărăcăciosul aeroport din Bodrum. Prima impresie: căldură năucitoare (39 de grade după cum ne anunţase pilotul) mai ales că am aşteptat vreo 5 minute în microbuzul care urma să ne ducă de la aeronavă la aeroport. Deşi, era cu aerul condiţionat la maximum datorită unui uituc ce plecase fără cap din avion, a trebuit să aşteptăm în soarele năucitor pentru ca odată pus în mişcare să ajungem la aeroport în maximum 7 secunde, acesta aflându-se la nici 100 de metri de locul unde aterizasem. În mai puţin de 5 minute eram afară din aeroport, profitând probabil de o oră moartă în traficul de pe aeroport. Aici îl găsim pe Cesur – ghidul nostru, care ajutat de o trupă de flăcăiandri români ne îmbarcă pe toţi în vreo 3 autocare + 2 microbuze şi la drum.

După aproape 2 ore de mers, timp în care peisajul a fost format în 90% munţi şi doar 10% marea pentru care venisem, cu opriri pe la diverse hoteluri pe unde mai trebuia să lăsăm pe unu-altul, ajungem în sfârşit la Yelken Hotel&Spa. Am fost întâmpinaţi de către o tânără drăguţă turcoaică, care ne-a fost de  mare ajutor în introducerea şi îndeplinirea formalităţilor de cazare la hotel, într-o engleză mult peste limită.

Cameră pe care am primit-o mirosea a relaxare încă de când am păşit în ea, fiecare aspect al camerei fiind menit să satisfacă turistul. Patul de dimensiuni uriaşe si canapea suplimentară în care urma să doarmă fii-mea, plasma TV de dimensiuni respectabile (peste 110cm după aprecierea mea), balconul cu poziţionarea directă la mare şi piscină, baie perfect utilată şi dotată ce mai eram speacheless.
Prima recomandare pe care ne-au făcut-o atăt Cesur cât şi de PR-ista hotelului a fost aceea de a nu folosi pentru băut sub niciun motiv apa de la robinet. Ni s-a spus că este cel mai bine şi sincer să fiu n-am vrut să aflu de ce. Cert este că am remarcat încă de la început mai ales că jumătate din mini-bar era burduşit de apă îmbuteliată. N-am prea folosit eu apa, decât la duş, pentru mine berea EFES disponibilă în cantităţi nelimitate şi întotdeauna rece la oricare din cele 6 baruri din incinta hotelului fiind mai mult decât suficientă. Nu-i problemă, c-am încercat şi tradiţionalul RAKI precum şi câteva feluri de vinuri (nu ştiu de care, nu întrebaţi – eu doar ceream Red wine, please! White wine, please! :))

Băuturile răcoritoare, erau ba cele necarbogazoase (TANG(?) or something) ori bincunoscutul dozator de cola+fanta+sprite+soda puţin mai bogate în CO2 decât pe la noi dar numia bune pentru temperaturile de-afară. Cafea în schimb era de-a dreptul dezastruoasă, pregătit fiind pentru un festin printre celebrele cafele turceşti, aşa încât am preferat să beau mai mult ceaiuri LIPTON fiind prezentă din belşug cu o gamă diversificată.  Despre mâncare aproape că nu vreau să vorbesc, având în vedere c-am luat aproape 3 kilograme în numai 7 zile (don’t worry, le-am dat jos deja) poate doar dulciurile să merite o aducere aminte pentru diversitatea, formele, aromele şi gusturile remarcabile. Şi poate şi salatele. Da şi depsre măsline, poate c-ar trebui să zic ceva. Sau măcar despre fructe? V-am zis ceva despre peşte? Sau kebab-ul?

Un alt punct forte pe care aproape că nu l-am băgat de seamă acolo era curăţenia şi modul de păstrare al acesteia. Practic, începând de la prima ora când făceam ochi şi până noaptea târziu (barul se închidea la 12:30 şi l-am închis aproape în fiecare seară) tot timpul vedeam pe cineva că şterge un geam, sau spală un pervaz, freacă la o balustradă sau nu mai ştiu ce. Chiar şi plaja beneficia de un asemnea program de cel puţin 4 ori în timpul zilei. Apropo de plajă, unul dintre puţinele lucruri pe care le-aş reproşa litoralurilor din afară este micimea acestora. Şi asta de aici, nu avea mai mult de 20-30m lăţime, cu nisip fin şi periat temeinic, însă. Iar la intrarea în apă dacă scăpai de primii 5 metri bolovănoşi te puteai delecta apoi de toată fineţea şi limpezimea unei ape deosebite. Oricum aceste neajunsuri puteau fi depăşite prin folosirea pontonului de cca. 100 m lungime. Acolo apa, fără a fi prea adâncă era ideală pentru înot. Ori dacă nu, sunt 2 piscine pentru adulţi, plus încă 2 pentru copii în aer liber sau încă 1+1 acoperite, suficiente să satisfacă toate gusturile şi toate exigenţele.

Personalul este format în proporţie de 95% din bărbaţi şi chiar dacă nu te poţi înţelege din prima cu ei (din păcate, nu toţi ştim turceşte) până la final nu-i nicio problemă. Singurele locuri aglomerate la care ar mai putea lucra sunt barurile care beneficiază în permanenţă de clienţi dar barmanii compensează din plin neajunsurile statului la coadă (dar când zic stat la coadă, asta nu înseamnă mai mult de 5 minute!). A, era să uit de prea minunaţii chelneri care din exces de zel abia aşteptau să vadă o farfurie inactivă  în faţa ta, sau mai rău în faţa unui scaun gol că şi dispăreau cu ea la debarasat. Nenumărate faze în care persoane care se duceau doar până la barul de la 20 de metri mai încolo, pentru ca la întoarcere să-şi găsească masa goală şi aranjată pentru un nou client. Securitatea era vizibilă oriunde, dar de linişte şi calm. Principala lor ocupaţie era de a se asigura că absenţa celebrei brăţări de la încheietura mâinii era o simplă coincidenţă dar chiar puteai obţine şi ceva ajutor de la ei cu toate că engleza lor era mai mult decât sărăcăcioasă.

Animation Team îşi face de lucru de la 10:00 până la 23:00(cam aşa ceva). Echipa formată din 3 baieti si 4 fete menţin atmosfera atât pe plajă, cât şi la piscină, pe terenul de volei, la darts ori tir cu arcul, la mini clubul pentru coppi ori toboganul cu apă. Există întotdeauna o mini-discoteca pentru copii, la 21:00 (de care fiica-mea s-a bucurat cel mai mult), supervizate de către una sau mai multe animatoare.  Iar la fix 21:45  începe programul de variete/carnaval/cabaret/best of.. sau ce-or mai avea ei pregătit. Ţinând cont că sunt nişte simpli animatori, amatorismul cu care se desfăşoară pe scenă este de-a dreptul savuros şi cu atât mai mult merită apreciate evoluţiile lor cu atât mai mult cu cât trebuie să facă faţă unui public internaţional (am numărat într-o seară spectatori din cel puţin 15 ţări). Btw, menţiune specială pentru una dintre animatoare, Leona din Ucraina (ştiu eu de ce :) nu vă gândiţi la prostii)

Una peste alta, o vacanţă de 5 stele de care aveam nevoie şi care mi-a prins tareee bine! (revin şi cu poze, până atunci luaţi d-aici)