vineri, mai 09, 2008

Cristea alege cu grija

Am văzut reclama întâmplător la TV. Credeam că-i vreo promo la un film, desen animat sau mai ştiu eu ce producţie video. Până i-am văzut pe cei 4 magnifici care ne-au tot condus în ultimii 40 de ani. Finalul m-a dumirit complet despre ce-i vorba. Odată cu încheierea reclamei, memoria mea obişnuită cu tot felul de informaţii cu care are de-a face zilnic a arhivat această reclamă în sertarul cu Rahaturi Electorale Inutile, cu eticheta 'Do not open, shit inside'. Şi şi-a văzut de trebă mai departe.
După căteva zile, aflu că o reclamă tare (cu cătei, cu Voiculeşti, cu partidu' bla bla) este interzisă de CNA. Ooops, zic, sunt rămas în urmă, depăşit de evenimente să iau atitudine. Şi ce văd?

Anyway, eu vroiam să zic de fapt despre cat de super este reacţia lui Adi pe subiectul ăsta!

Ce-mi doresc eu mie

Până la ziua mea, din banii pe care-i scot din blogul ăsta vreau să-mi iau un scaun d-asta.



Dar cum şansele sunt <=0, accept sponsorizări! :)

Dacă aveţi alte gusturi şi puţină îndemânare, căteva idei pentru un scaun absolut original aici.

joi, mai 08, 2008

Strange threesome

Un om, un câine şi-o gâscă!



Morala:numai fuga te mai salvează de dragostea cu sila :)

luni, mai 05, 2008

Poza in fata careia taci

Una dintre pozele care nu vor câştiga nicidată niciun premiu, nu va fi expusă pe pereţii nicunei expoziţii sau pe pereţii casei dar a cărei simplitate îţi opreşte vorbele-n gât şi te-ndeamnă la tăcere. Eu unul am amuţit...



Ceea ce vă doresc şi vouă, mai devreme sau mai târziu :)

duminică, mai 04, 2008

De ce Nu Steaua!

Acest articol ar putea avea doar 2 cuvinte: deoarece Becali!

Dac-aş detalia n-aş face decât să bat apa-n piuă cum se tot face de 3 luni încoace pe toate canalele media, pe bloguri, în parcuri şi la birturi sau parastasuri.

În seara asta Steaua a pierdut al doilea meci jucat corect din acest retur. Pe primul când era gata-gata să-l piardă a apărut bricheta.
Acum, n-a mai fost să fie şi prin minutul 85-88 minima decenţă, care-ţi spune să-ţi saluţi cunoscuţii pe stradă sau să dai mingea înapoi la adversar atunci acesta a trimis-o în out din cauza unei accidentări, n-a mai funcţionat.

Trăim într-o ţară în care toţi furăm, sau mituim, sau minţim, sau încălcăm legi, corupem sau suntem corupţi. Ştim, prea bine asta şi eu şi tu şi el! Nici nu s-ar putea altfel din moment ce lucrurile merg aşa cum merg de în societatea românească. Dar ce nu suport eu personal, de exemplu, este să-mi dai peste nas cu porcăriile tale. Ceea ce face de atâţia ani, Becali!

Din păcate, pentru ei, Steaua în seara asta a demonstrat că nu merită titlul de campioană. Aşa cum a făcut-o şi în ultimele 10-15 meciuri.

D-aia, Nu Steaua!

PS: Mi-e milă de Lăcătuş!. Ca şi de Hagi! Ei chiar au crezut în Steaua!

Adevarul te va elibera. Oare?

Probabil că multă lume a apucat să vadă noua emisiune de la Prima, prezentată de către Teo Trandafir. Mă refer la Momentul adevărului.
Este o licenţă, care a ajutat-o pe Teo să decadă şi mai mult în ochii mei. Dar nu despre asta vroiam să zic eu acum, aici.
Ideea este că am dat peste un filmuleţ din emisiunea mamă din America. Nu ştiu dacă-i reprezentativ, dar e destul de dur. Urmăriţi-l cu atenţie, poste vreodată v-apucă pe vreunul, cheful de adevăruri spuse în faţa camerei de filmat, pentru o mână de arginţi!

sâmbătă, mai 03, 2008

Universuri paralele

Formaţia mea de inginer, zace nemişcată cu lunile dar câteodată nu se poate abţine.
Am dat peste filmuleţul de mai jos şi nu mă pot abţine să nu-l pun şi aici.
Avertisment: dacă nu ştiţi care este suma unghiurilor unui triunghi, dacă despre e=mc2 ştiţi doar că e ceva în legătura cu Mariah Carey, mecanica cuantică şi MIT sunt termeni numai buni de Google nu vă uitaţi. Nu merită şi mai ţine şi vreo 8-9 minute.

Pentru ceilalţi, ca să vă fac curioşi, o idee din ceea ce urmează: "dacă o particulă poate fi în doua locuri în acelaşi timp, oamenii de ce n-ar putea având în vedere că sunt alcătuiţi tot din particule?"

vineri, mai 02, 2008

Movie batch

În ultima săptămână, profitând de sărbători şi zile libere (btw, ieri munceam azi stau acasă :D) am băgat (şi) filme la greu.

Pe lângă Heroes (terminat seria 2) şi New Amsterdam (văzut ultimele 2 din prima serie cred, după cum s-a terminat) am văzut cred că vreo 10 filme, diferite genuri în funcţie de mood.

Încep cu recomandările negative (e corectă acestă exprimare?):
- The Secret - am auzit multe despre filmul ăsta inclusiv pe blogurile româneşti de la persoane despre care aveam o părere destul de bună şi care erau, în mare parte, fascinaţi şi transformaţi de/după acest film. mi-am făcut timp să-l văd tocmai în Sâmbăta Paştelui, cu gândul ca Învierea să mă găsească în cunoştinţă de cauză sau măcar puţin mai iluminat.
Acum, poate nici eu n-am avut starea, predispoziţia sau mintea destul de deschisă/clară/spălată ca să reuşesc să văd filmul până la capăt. Aşa că după vreo 3 zile (adică alaltăieri) am zis să mai fac o încercare. Şi tot n-am reuşit să-l termin! Acum, eu cred că important pentru mine este că am încercat, am aflat secretul şi am plecat mai departe la fel cum eram înainte. Cine este curios, poate să-l caute, să-l vadă şi daca după, nu simte nimic asta e, să dea un semn sâ mergem la o bere :) Şi cu asta gata, deja am scris mult prea mult despre acest film (de fapt, personal l-aş încadra maxim la documentar decât film în sensul clasic al acestui cuvânt).

- 2012 Doomsday - eu filmul ăsta l-aş categorisi nu Action/Adventure cum scrie pe IMDb ci kitch/parodie/jeg. O colecţie de clişee aruncate de-a valma într-un fel de poveste desfăşurată în viitorul apropiat, cu un cataclism, cu un nou Iisus, cu multă gargară şi până şi dialoguri incredibil de proaste (la un moment dat am oprit subtitrarea convins de faptul că traducătorul era prea beat când l-a tradus, dar vai, nu!). Nu mă întrebaţi cum am ajuns să-l văd, oricum mi-a luat vreo jumătate de oră să-l văd. So, please, don't!! Nota 2!

- Lost S04E09 - am fost fan declarat şi împătimit al serialului în primele 2 sezoane. În cel de-al treilea, deja, am început să le găsesc scuze. La cel de-al patrulea sezon, nu mă mai mira nimic. Asta până la episodul ăsta, când pur şi simplu m-au scos din sărite şi m-au convins că au dat-o-n bară rău de tot şi tot ce-a fost mai bun a dispărut (l-au împuşcat pe scenaristul de la început şi acum au adus altul care e tot timpul high, sau ce s-o mai întâmpla p-acolo?)
La revedere Lost, ce-a fost frumos s-a terminat, a rămas numai vaca de muls. Păcat!

Să mai zic şi recomandările pozitive?
Astea-s pe repede înainte pentru că filmele astea trebuie văzute nu povestite că-şi pierd din farmec.
Avem:

- Lost in translation - 2003, Bill Murray + Scarlett Johansson. Nota 9!
- The Bucket list - 2007, Jack Nicholson + Morgan Freeman. Nota 9!
- Alvin and the Chipmunks - 2007, jason Lee + 3 veveriţe vorbăreţe şi numai bune de băgat în belele! Nota 8!

Şi cam asta ar fi tot, restul de filme fiind nici suficient de proaste nici suficient de bune pentru a merita amintirea lor aici!

joi, mai 01, 2008

Serbam prin munca!

Că tot se întreba Alex ce facem de 1 mai, nu mă pot abţine, să nu strig cu putere să m-audă toată ţara (:P): MUNCESC!!!!

Ce, nu se vede?



Poza vine de la domnu' Nick Veasey

Ziua în care esti barbat

Celebra campanie 5 mai - Ziua Bărbatului, are şi un prea minunat site unde toată populaţia poate să scrie ce vrea şi cum ştie referitor la iniţiativa berarilor.
Un exemplu grăitor se poate vedea mai jos.



Şi cam peste tot prin site, dai de tot felul de poame şi de exprimările lor unele mai cretine decât altele. Eu unul, am încercat să-l aleg pe cel mai tembel drept dintre cele de mai sus, dar mi-a fost imposibil să mă hotărăsc doar la unul :(

Din păcate, cu asemenea exprimări şi asemenea susţinători tare mi-e teamă că totul va rămâne la stadiul de mare gălăgie. Btw, azi dimineaţă când teoretic campania de semnături s-a cam încheiat numărul semnatarilor petiţiei era de vreo 100000. Destul de puţin, având în vedere că populaţia masculină a României, conform ultimului recensământ, depăşea 10 milioane. Un calcul sumar, arată că doar 1% dintre cei cu sexul tare şi-a dat semnătura pentru o aşa cauză nobilă.

Dar, nu-i nimic vine vara, berea să fie rece şi terase umbroase să avem că vom găsi noi o sumedenie de ocazii de sărbătorit!