Porn safe for work
Episodul 1 - Nailing your wife
Episodul 2 - Roadsise ass-sistance
Posted by
Unknown
at
13:55
Cum în ultima perioadă n-am prea avut chef de ştiri dar văzând că lumea vuieşte despre nişte arme furate dintr-un depozit militar, zic deci, să mă informez! Search pe google, ştiri gârlă, aleg Mediafax, sursă serioasă. Şi încep:
"Ministrul Apărării Mihai Stănişoară [...] a refuzat să precizeze numărul armelor furate, explicând că este un element probatoriu important pentru derularea anchetei. Argumentul său a fost că ancheta ar fi îngreunată dacă autorii furtului ar afla din presă numărul armelor sustrase" - de aici
Cum ar veni, hoţii sunt atât de proşti că trebuie să afle de la domnul ministru câte arme au furat!!! Nu-i ceva ciudat aici?
"Potrivit unui comunicat de joi al Parchetului instanţei supreme [...] lacătele depozitului unităţii din Ciorogârla au fost rupte". După care în comunicatul oficial citat mai jos "în timpul efectuării controlului magaziilor din incita unităţii, s-a constatat lipsa lacătelor de la uşile unui depozit, iar în interiorul acestuia au fost observate urme de sustragere de materiale" - de aici.
Adică pe lângă faptul că eu ştiu că un lacăt poate fi spart, tăiat, distrus orice numai nu rupt, în comunicat scria clar că lacătul, de fapt era sublim, dar lipsea cu desăvârşire!!! Hai că asta era simplă. Păcat!
Am si eu o întrebare referitoare la bannerul de mai jos (care dă într-un survey despre ...bla bla bla):
Posted by
Unknown
at
15:19
Labels: bleah, blog, blogosfera, poll, Romaneste
Nu este vorba de un sfert de milion de euro, nici de dolari, nici măcar de roni. Este despre 250.000 de vizitatori într-o zi.
O poveste frumoasă, ca şi imaginile care au generat-o (şi nici măcar nu-s ale lui!), despre meseria de blogger şi cum se face succesul!
Şi apropo Radu şi tu ai contribuit, nu?
Posted by
Unknown
at
14:44
Labels: blog, blogosfera, life, world
Sub tagul amintiri pe măsură ce-mi (re)vin în memorie, voi aduce pe-aici rămăşiţe ale muzicii cu care-am crescut odată. Astăzi voi debuta cu o peisă pe care am auzit-o într-una din nopţile trecute.Recunosc sincer că o uitasem.
Iron Maiden - Fear of the dark
I am the man who walks alone
And when I'm walking a dark road
At night or strolling through the park
When the light begins to change
I sometimes feel a little strange
A little anxious when it's dark
Posted by
Unknown
at
13:20
Vă spuneam acum câteva zile despre Vicky Cristina Barcelona. Dacă încă nu l-aţi văzut iată câteva poze de pe platourile de filmare şi încă ceva în plus:
Posted by
Unknown
at
08:35
Posted by
Unknown
at
20:01
Labels: joace
Se dau câteva poze:
Posted by
Unknown
at
17:33
Labels: world
Posted by
Unknown
at
21:39
Eu nu zic nimic, las poza să vorbească singură. Google ştie întotdeauna cel mai bine iar despre Google Adwords ştiţi că e targetat la maxim :)
Deci:
Vă mai amintiţi cu ce mă lăudam eu aici?
Acum îmi vine să-mi dau palme. De ce? Watch and learn!
Posted by
Unknown
at
09:08
Cum a luat naştere internetul acum 50 de ani (scopul şi durata adică):
Posted by
Unknown
at
19:57
Posted by
Unknown
at
08:38
Labels: colega te iubim, funny, ing, work
Pentru că de 2 zile toată lumea-i cufurită din cauza noi legii ce tocmai a intrat in vigoare astăzi ia să vedem ce spune legea mai întâi:
Furnizorii de retele publice de comunicatii si furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a asigura, pe cheltuiala proprie, crearea si administrarea unei baze de date in format electronic, in vederea retinerii urmatoarelor categorii de date, in masura in care sunt generate sau prelucrate de acestia:
a) date necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari;
b) date necesare pentru identificarea destinatiei unei comunicari;
c) date necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii;
d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare;
e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament;
f) date necesare pentru identificarea locatiei echipamentului de comunicatii mobile.
Datele se retin timp de 6 luni de la momentul efectuarii comunicarii.
Cheltuielile legate de crearea si administrarea bazei de date sunt deductibile fiscal.
How important does a person have to be before they are considered assassinated instead of just murdered?
Posted by
Unknown
at
09:24
Posted by
Unknown
at
21:52
Posted by
Unknown
at
12:54
Eu am rămas profund şocat când am văzut asta (atenţie limbaj + atitudine şocante).
E plină lumea de idioţi! ss**s*fdsfss***sderzj**utt*ewnhj**io*p*dsw*edd**rr*ttt*eefgju*bnj**jj*iuu***** (scuze, dar n-am putut scrie toate înjurăturile care mi-au trecut prin minte)
PS: ştiu e veche, dar am regăsit-o şi a fost la fel ca prima dată!!
Marea vânătoare de la Balc s-a terminat.
Aşa şi? Unde-i notatea? De ce toate televiziunile şi-au început ştirile cu asta? Din nou Ţiriac şi-a adus câţiva prieteni/parteneri/obligaţii la o vânătoare de mistreţi&co pe terenul său!
E veche! Până şi asociaţiile pro-animale pupincurişti 2.0 au lăsat-o moale, de ce trebuie ca pe TV să fim încă invadaţi de aşa ceva? Aloooo
Câinii latră, ursul trece ....
Începem cu cea motivaţional:
Posted by
Unknown
at
13:25
The only thing that the IRS has not yet taxed is the male penis. This is due to the fact that 40% of the time it is hanging around unemlpoyed, 30% of the time it is hard up, 20% of the time it is pissed off and 10% of the time it is in the hole. On top of that, it has two dependents and they are both nuts.
Effective January 1st, 2009 your penis will be taxed according to size. The brackets are as follows:
10″- 12″ Luxury Tax……….$30.00
8″- 10″ Pole Tax………….$25.00
5″- 8″ Privilege Tax………$15.00
4″- 5″ Nuisance Tax……….$3.00
Males exceeding 12″ must file under capital gains. Anyone under 4″ is eligible for a refund. PLEASE DO NOT ASK FOR AN EXTENSION!!!
Sincerely,
IRS
FAQ (under construction)
- Are there penalties for early withdrawals?
- What if one’s penis is self employed?
- Do multiple partners count as a corporation?
- Are condoms a deductible expense as work clothes?
- Is there an additional tax if you are not circumcised?
Genială, nu?
Posted by
Unknown
at
22:45
Posted by
Unknown
at
21:11
Labels: blog, blogosfera, personal
Administraţia prezidenţială prin vocea tunătoare a primului bărbat al ţării a făcut o listuţă cu ce anume ar trebui schimbat în mult iubita şi stimata noastră ţărişoară pentru ca, zice-se, să trăim mai bine. Mai jos, bolduite nu pentru SEO ce pentru a le delimita de comentariile mele, sunt pe scurt propunerile băsesciene:
1. Adoptarea unui regim semi-prezidenţial "coerent" - blah-blah! Mangleală pentru a face rost de mai multa putere. WRONG!
2. Definirea modalităţilor prin care se dizolvă Legislativul - aşa ceva ne-ar trebui. Frica este cel mai bun stimulent dacă vrei să dresezi pe cineva (om/animal). Poate, puţin mai greu de realizat într-o formă inteligentă şi corectă, dar o amendă ca asta le-ar fi trebuit celor 322. CORECT!
3. Un sistem unicameral - absolut de acord. Avem două grupuri care fac aceeaşi treabă. 400 de oameni nu gândesc mai bine ca 200, sau mai repede, sau mai coerent. Nu am reuşit (în 19 ani de democraţie) să-mi dau seama care-i diferenţa între un senator şi-un deputat şi care-i utilitatea fiecăruia. CORECT!
4. Eliminarea oricărui privilegiu al aleşilor care comit fapte penale - CORECT! (mai e ceva de comentat ?)
5. Limitarea severă a reglementării prin ordonanţe de urgenţă - unele dintre cele mai mari tunuri ştiute (câte or fi neştiute, brrr!) date de guvernele României de-a lungul anilor au fost facilitate de aceste ordonanţe de urgenţă. CORECT!
6. Un decupaj administrativ cu 9-12 judeţe ori regiuni şi o autonomie locala veritabilă - eu unul n-am mai auzit de asta până acum! Nu-mi permit să latru aiurea la lună :)
7. Recredibilizarea Curţii Constituţionale, singura care ar trebuie sa-l judece pe şeful statului - prima parte sună bine, pe când a doua he he, not! WRONG!
8. Introducerea referendumului obligatoriu (Parlamentul este obligat sa adopte o lege daca a fost votată de cetăţeni) - populism ieftin nu-i aşa, poporul să voteze legi în locul parlamentului. Dar mie îmi convine. CORECT!
9. Regândirea rolului si structurii CSM (garant al independentei justiţiei) - practic, poate peste 20 de ani. CORECT!
10. Definirea tuturor drepturilor accesibile tuturor - blah-blah re-loaded! De mare angajament, sună bine dar personal o consider o vrăjeală electorală. Anyway, CORECT!
Trag linie, socotesc, scor: 7-2-1. Sunt pro-Băsescu?
Posted by
Unknown
at
20:53
Posted by
Unknown
at
13:07
Labels: blog, blogosfera, life, Romaneste
Fără nicio legătură între ele, am găsit aceste 2 poze pe un site şi vă invit să găsiţi micile diferenţe dintre protagoniştii celor 2 instantanee. Asemănările sunt mult prea izbitoare pentru a mai fi menţionate...
Posted by
Unknown
at
23:11
...dar să nu se schimbe nimica
Cineva (hint: din blogroll-ul meu :D) şi-a parolat blogul, se pare! Pân-aici nimic deosebit, dar de ce n-am şi eu parola :(((
Mea culpa: m-am trezit, poate, cam târziu dar totuşi chiar aşa?
Vinovatul/a este aşteptat/ă cu parola fuga-fuguţa pe adresa de mail cunoscută, pls!
Posted by
Unknown
at
15:43
Labels: blog, blogosfera, personal
Nu, n-am plecat nicăieri!
Doar că duminică am avut botezul domnişoarei!
Şi n-am avut timp şi pentru blog ...
Posted by
Unknown
at
20:03
Posted by
Unknown
at
14:29
Labels: blog, blogosfera, personal, Romaneste, vedete
şi asta ne ocupă tot timpul iar dacă totuşi mai avem ceva timp liber, facem prostii.
PS: Sper să fi avut totuşi un backup...
Update: punem pariu că o să avem un nou record de comentarii pentru acest post de pe blogul lui MB, punem?
Posted by
Unknown
at
13:03
Labels: blog, blogosfera, Romaneste
Elvis 1935 - 1977 , ce nume simplu ...
Happy Birthday, Elvis, wherever you are!
Posted by
Unknown
at
11:52
Iată un exemplu:
Posted by
Unknown
at
08:50
Posted by
Unknown
at
13:24
I took the 43 Things Personality Quiz and found out I'm a Romantic Self-Knowing Extrovert |
Posted by
Unknown
at
12:40
În contextul a ceea ce încercam să spun şi mai devreme mi se face aşa o scârbă când aud formulări de genul Pentru că n-am avut bani să facem revelionul pe Valea Prahovei… am fost la Viena (nu dau link să nu se simtă vreunul prost că l-am uitat!)
Dar totuşi să te vaiţi că n-ai avut bani să te duci de Crăciun la Sinaia şi te-ai dus în Austria/Elveţia or else şi-n restul de week-end-uri din iarna asta să aglomerezi DN 1 parcă prea-i de cacao...
Posted by
Unknown
at
11:00
asta nu inseamnă că cititorii acestui blog nu sunt! Ba chiar parafrazând putem spune ca sunt chiar mai inteligenţi decât ai altora. Şi, de ce nu, chiar decât mine!!!
Eu doar vroiam să v-o dovedesc, aşa că zilele trecute în timp ce (re)vedeam un mare film mare m-a trăznit brusc o revelaţie. Ascultaţi cu atenţie:
Posted by
Unknown
at
21:46
Adică, criminal. Şi înspăimântător. Şi terifiant. Şi plin de sânge. Şi .. brr (he he, relax it's just a game!)
Posted by
Unknown
at
18:01
Disclaimer: Mi-am permis sa pun acest titlu deoarece voi vorbi despre câteva seriale aflate la primul sezon, deci oarecum noi.
În această prelungită vacanţă am profitat de multul timp liber pe care l-am avut la dispoziţie (cred că n-am mai avut o aşa vacanţă de mult, mult timp) şi-am făcut o cură intensivă de filme. Artistice şi seriale. Bun, să vorbim acum despre seriale.
Posted by
Unknown
at
16:48